Ohoo.
Am revenit.
După o perioadă îndelungată, motivată pe lipsă de inspiraţie şi ne-chef, să-i zic aşa, cred că-i vremea să mai poxtez ceva şi pe-amarâtu ăsta de glob.
N-o să vă povestesc ce-am făcut şi ce n-am făcut, aşa că o să trec direct la fapte.
În altă ordine de idei, la propriu, o să încep cu o idee care-am dedat-o în timp ce scriam nebunia asta.
Defapt nu-i o idee.
E o remarcă.
Defapt tot poxtu e o remarcă.
Şi-ncep astfel:
Surfăleam pe net, când am dat de-o fătucă.
La prima impresie am dedat că-i vorba de-o blogăriţă anapoda.
Şi aşa e. Nu-i nuştiu ce.
Filme de pe tubă, comentarii privitoare la Dansez pentru alţii şi articole din ziare.
Deci cocoro. Da' cea mai zgenga parte din tot blogu' ei era că, la pagina de contact şi-a linkat pagina de haicinci.
No, dă-i minte. Şi na, te gândeşti că dacă tot se recomandă cu pagina de haicinci, măcar aia să-i fie bine pusă la punct. Da' nu. 2 poze emo şi 3 vorbe în "about me".
No, imba.
Şi ca să continui tot în ordine invers cronologică...
Pentru a nu mă distanţa de zona transportului în comun, încălcând regula menţionată mai sus şi anume "N-o să vă povestesc ce-am făcut", o să vă povestesc în schimb ce-am păţit.
Şi-ncep:
Ieri dimineaţă. Troleu. Ajung în staţia de pe Memo (a mai aglomerată staţie, unde toată lumea coboară).
Cu două minute înainte să cobor:
Sunt prins intre uşa din faţă şi bările de susţinere.
Nu zic nimic, mă abţin, conştientizând că în două minute se va elibera calvarul şi o să scap din ghearele algomeraţiei matinale.
Conserva ajunge în staţie. Lumea coboară. Lumea aşteaptă să urce.
Cei dintre mine şi uşa eliberează ringu'. Una mai şemchera nu se trage din faţa mea, dar o ocolesc fără probleme... până când.
Brusc, o burta mare mă lipeşte de uşă. Cristos.
Un babalâc burtos se hotărăşte să schimbe regulile morale nescrise într-ale circulaţiei pe mijloacele de transport în comun.
Dacă până acu', the main idea era că - coboară cei din troleu, urcă cei care aşteaptă, în acea clipă lucrurile au luat o întorsătură.
Burtosu' urcase înainte să cobor.
"No, îi bine ce-ai făcut? l-am întrebat eu ofticat
%21#¤/##¤FD#/#"¤%, îmi răspunde el"
E drept. Aveam căştile şi nu l-am auzit concret ce-a zis.
Nu-i bai, că azi am dat de alta.
Urcasem de dată asta la staţia unde urc eu deobicei ca să purced înspre ţentru.
No, civilizat, lumea urcă în căruţă, căruţa plină ochi.
Loc de aruncat un scuipat - umărul, geanta sau freaza celui (sau mai degrabă celor) din preajma ta.
Nimic neobişnuit... până când.
La staţia următoare, deşi troleul fiind arhiplin, prostoromânul vrea să mai urce.
Şi dă-i. Şi-mpinge-te. Şi 2-3 tot urcă, fiind strâmtoraţi ca într-o menghină.
Toate faine şi frumoase până se închid uşile şi manivela de la menghină se strânge şi mai tare.
Corpul lui contorsionat îi transmite creierului impulsul sufocării, în aşa fel încât să ceară mai mult spaţiu:
"Nu mergeţi mai încolo? mă întreabă unu' la vreo 50 de ani
Unde să mă mai duc? răspund eu fiind la începutul culoarului, având în faţa mea, pe scaun, o tipă cam de-odată cu mine care vorbea la telefon şi-mi părea familiară. Haidaţi şi vedeţi dacă mai este loc"
Ia ghici. Bătrânu' chiar venise. Şi se-mpinge şi-şi face loc.
Incredibil. Chiar era loc. M-am simţit prost.
Două staţii mai încolo, lumea coboară, alta urcă, coboară şi tipa cu telefonu', bătrânu agresiv urcă pe un scaun din spatele meu şi în faţa mea urcă o domnă pocahontas fapt concluzionat din vestimentaţie, tot la vreo 50 de aniversări.
Evenimentul: Pocăita în dreapta mea, una de vârsta ei în stânga.
Discutau despre tipa cu telefonu'.
"-Vai mă, tinerii din ziua de azi, nuştiu unde se va ajunge cu ăştia, zicea pocăita.
-Da! Las că ştiu io, că stătea bine mersi pe scaun şi n-avea nicio treabă să mă lase şi pe mine.
Stătea şi vorovea la telefon, zice cea din stânga" care, evident, la eliberarea scaunului cu pricina nu s-a sinchisit să-şi însuşească premiul bine meritat. Adecă, un loc pe scaun. Oscila între "a ocupa sau a nu ocupa". Asta era întrebarea care conta cu adevărat.
Oricum. Bag pulpa. Mă enervează.
Aşa că trec mai departe în completarea ceaslovului nemuririi cu alte evenimente telezizate, şi nu numai, care s-au pătricat în decursul acestei săptămâni.
Şi-ncep aşa:
Amu-s câteva zile, pe Kanal B paremi-se, găsit-am 'ceastă eroare.
Mi se pare foarte tare.
Adecă, te poţi uita doar cu acordul părinţilor dacă ai împlinit 15 ani.
Dacă nu, du-te uită-te la pornoşaguri, oricum alea nu cer 18 ani şi nu te stresează cu cerculeţe plasate in colţul ecranului.
No, să vă comunic şi povestea asta:
Amu-s doo zile a fost difuzat pe GIGI Sport ceva campionat de Judo, sau Judi, cum zicea o cugetată.
No, aci-i vorba de doo sportive bizonice care, aparent, concurează la categoria 78 kg.
Evident, eroare din nou, păcat că n-am surprins exact momentul în care prezentarea lor arăta categoria de 78 kg.
Da-nschimb am surprins cei doi coloşi.
David vs Goliat.
Batman vs Blankman.
Furnică vs Elefant.
Şi tot aşa. Vedeţi micile diferenţe, nu?
În final, spre surprinderea mea, bizonul alb a piedut datorită jocului pasiv.
Că na, măcat asta-i fain in judi. Nu te ţâpi pe jos, te depunctează. Îi dai una-n bile, depunctare.
Îl zvări o dată calumea de podea, ai câştigat.
A da. Să nu uit.
La judi s-a prezentat şi modelul GSX1425, cel mai nou dintre noi.
Desigur, numele marcii de motorete este şi numele unui Takashi dinăsta.
Se pare că procedeul lui preferat este Uchi mă-ta.
Sau ucigă-te mă-ta
No amu. Amu crucea ucide tot.Amu îi momentu' de maximă tensiune.
Veteranu' nost'.
Iubita noastră dacie 1310 L încă mai există.
Desigur, dacă încă nu o-ai ceremat şi nu ţi-ai luat logan, pe care
să-l conduci tot ca pe-un hârb.
Dar să revenim.
Ce se obsearvă în această poză.
Şi nu. Nu e noaptea. Sau o altă dacie. E Ultimate dacie.
Probabil puţini dintre voi aţi văzut o dacie ca asta. Defapt, cred că sunt puţine ca ea.
Urmărind poza alăturată întâmpinaţi o explicaţie.Desigur, fiind o dacie veche de 20 de ani, e absolut normal ca acele încuietori, clanţe, puţe de care tragi ca să se deschidă să fie vechi.
Şi le ţineţi minte. Erau ca niste banane, cu dungi pe-o parte.
Da' erau funny...până când.
Până când nu îţi pui închidere centralizată pe un hârb de dacie.
Gata, cred că n-am lepădat.
Mai avea un filmuleţ da' mi-e lene să-l scot.
Numa' bine pân' la următoru poxt.
Şi dacă tot ai ajuns aici, dă-i şi-o fugă pe Glob.
